duminică, 5 februarie 2017

FĂ-ŢI TIMP



În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând
Fă-ți timp să poți, cu mila, să te alini oricând!
Fă-ți timp pentru-adevăruri și adâncimi de vis,
Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lângă izvor,
Fă-ți timp s-asculți ce spune o floare, un cocor!
Fă-ți timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!
Fă-ți timp să stai cu mama, cu tatăl tău - bătrâni...
Fă-ți timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini...

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să guști frumosul din tot ce e curat,
Fă-ți timp, că ești de multe mistere-nconjurat!
Fă-ți timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții adevăratul sens!
Fă-ți timp, acum!
Să știi: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieții, n-o mai strângi!


( Fă-ți timp-Rudyard Kipling )


marți, 27 decembrie 2016

BALADA UNEI STELE MICI


Ţii minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
Din Carul mare?

Cu faţa-n sus, spre Dumnezeu,
Lăsându-ţi capul să se culce
Pe braţul meu,
Te legănam, povară dulce.

Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate,

Tinzând o ramură-n zadar,
Ca să ne apere de stele,
Fusese martor ocular
La toate cele.

Şi nu mi-ai spus atunci nimic,
Dar când mi-am coborât privirea,
Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea.

Un strop de-argint a lunecat,
Şi, cu paloarea-i siderală,
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subţire de beteală...

Ţii minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelaţii,
Prin bluza ta de crepe-de-Chine
Cu aplicaţii?

Ce veşti din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainece-ai schimbat
Cu infinitul?...

Sclipind departe, prin frunziş,
O stea smerită şi albastră
Sta singuratică, pieziş
Deasupra noastră.

Şi ca un spin,
Cu raza-i rece şi subţire,
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.

Zicea: – Subt cerul vast şi mut
V-a aruncat aceeaşi soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea lui vă poartă.

Sărman atom sentimental!
Nu ştii tu oare
Că viaţa voastră-i colosal
De trecătoare?

Zicea: – Mă mir că te-ai gândit
Să-mi cânţi o odă.
De când poeţii s-au prostit,
Amorul nu mai e la modă.

Oricum, voi sunteţi prea mărunţi
Şi eu, prea mare...
N-ar fi mai bine să renunţi
Şi să vă duceţi la culcare?

Că nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât – subt stele jurământ
Pe veşnicie.

Şi nu există-n univers
Mai mare crimă
Decât – la coada unui vers –
Să pui o rimă...



George Topîrceanu


duminică, 6 noiembrie 2016

GINGAŞA CRIZANTEMĂ


De ce-am crezut de-atâtea ori
Că-mi place-o floare numai dintre atâtea flori,
De ce-am crezut că o iubesc şi-apoi
Găseam o altă floare cu foile mai moi?

Oh, cât de largă-i lumea: iubind şi răspuzând
O caut şi o mângâi fir după fir, pe rând,
Fără să-ntreb vreodată de şi-a ivit doar mie
Gingaşa crizantemă întreaga ei tărie.

S-o am întreagă-n mine, mi-ajumge doar o dată
Gingaşa crizantemă să fie sărutată.
Mi-i dat de-aceea-n lume nicicând să nu fiu ram,
Ci alb noian de nour şi linişte să n-am.


Confesiuni – Nicolae Labiş

vineri, 30 septembrie 2016

FLORILE ÎNĂLŢIMII

 -         Pentru ce mai sărutaţi!
Cerul cu trufie?
Flori din vârfuri de Carpaţi,
Daţi-mi-vă mie.
Nu-nfloreaţi atât de sus
Naltul pisc umplându-l.
Dacă-aici n-ar fi adus
O sămânţă vântul


Nicolae Labiş
-         Vântu-aduce cât-un roi
De seminţe-ntruna,
Dar putem iubi doar noi
Cerul şi furtuna
Ţie vrei un legământ
Să ne dăm supuse
Fii tu însăţi acel vânt
Care-aici ne-aduse.

miercuri, 21 septembrie 2016

A VENIT ŞI TOAMNA


Deci a venit şi toamna cu palele-i tristeţi
Şi curg încete frunze şi-s paşii mei înceţi,
Pe-arginturile minţii tresaltă întrebări,
Cum joacă pe icoană lumini de lumânări.

Şi îngheţate colburi pe vânt se zbat mereu.
Unui copil aseară i-au smuls înaltul zmeu,
Şi-atârnă astăzi zmeul de-un fir de telegraf
Atât de mort acolo şi zdrenţuit de praf.

Iar oamenii-s mai singuri miscându-se-ntre ei.
Le-a pus pe feţe toamna un vineţiu polei
Şi se cripează râsul puţin câte puţin ...
Stundetei, de acasă, i s-a trimis un vin,

Eu am băut dintr-însul. Era un vin modest,
Ca mămăliga bună, ca pâinea de sub ţest,
Şi m-am gândit ce doruri adânci, ce tandru rit
A curs, în ciplocirea acestui vin, topit,

Şi ce reproşuri poate şi nedormite nopţi
Curg în lividul sânge al strugurilor copţi,
Şi vinul lăudându-l pleoapele mi-am strâns
Şi nebăgat de seamă în mine surd am plâns.


Confesiuni – Nicolae Labiş

marți, 13 septembrie 2016

ÎN JURUL DRAGOSTEI


Cel amăgit de-o dezmăţată
Scăparea n-are să-şi mai vadă.
De şi-ar zidi cetăţi şi-o mie
Durate-n fier din temelie!

Degeaba şi le va zidi,
Că tot nu-i vor putea sluji!
În jugul dragostei trag toţi –
Fie-ntelepţi, fie netoţi.

Cu degetele sulimenite,
Cu dragi cosiţe împlinite,
Cu ochii daţi cu suliman
Ne dă să bem amar şi-alean!

O mie si una de nopti


sâmbătă, 3 septembrie 2016

FLORI DE IASOMIE


O, trup vrăjit, în care se mlădie
Al ramurilor freamăt cu suspine
Şi-nmiresmate flori de iasomie –
Ce trup de fată poate fi ca tine?

Tu, ochi de diamant care scânteie
Ca-n noaptea neagră stelele senine,
Cutează oare ochii de femeie
Măcar să se asemuie cu tine?

Sărut al gurii tale-mbietoare,
Ca mierea dulce-a sfintelor albine,
Ce gură de fecioară-ar fi în stare
Să răcorească sufletul ca tine?

Ah, lasă-mă să-ţi mângâi părul moale,
Şi carnea-mi arsă las-o să se-aline
De carnea ta, şi-apoi să văd răscoale
De stele fulgerând în ochi la tine!

O mie si una de nopti


luni, 22 august 2016

CERCUL


Totu-i moale ca de gumă –
Pasul ierburilor înspumă
Şi ştârneşte-arome grele
Încurcându-se-n inele
Largi, de iederi date-n floare
Ce se-ntind legănătoare.

Murmur ameţit de harpe.
Iată-o veselă femeie,
Joacă ochii verzi de şarpe,
Mişcă-n palme curcubeie,
Muşcă sânii în taftale
Şi-i răzbesc afară goi;
Pe genunchii amândoi
Saltă licăr de pocale.
Trupu-i unduie-n senin
Ca un abur bun de vin
Care-n dans porni să nască
O făptură muierească.
Glasu-i, gâlgâit suav
Şi nostalgic, des se rupe
Ca un plâns de vin bolnav
Răsucindu-se din cupe.
Îi tresaltă-n pana genei
Noaptea aţâţaţă-a lenei.

Nicolae Labiş


sâmbătă, 20 august 2016

M-AM LOGODIT CU NESOMNIA


Nici somnul nu-l mai ştiu, de parcă m-am logodit cu nesomnia,
Şi zac de parcă boala toată asupra-mi şi-a trimis mânia.
O, dacă-aş fi ştiut, iubite, că am să te mai văd cândva,
Aş fi murit de fericire şi-aş fi-nviat sub gura ta!


(o mie si una de nopti)


vineri, 12 august 2016

CHIPUL DIN LUNĂ


Când păru-n noapte şi-l desface-n trei,
Pare că patru nopţi îşi dau temei;
Iar chipu-i chiar sub lună se arată,
Pare că două luni lucesc deodată.
Iar mâinile de n-ar avea brăţări,
Din mânecă ar curge ca un izvor spre mări!

Măreţ i-i spatele , vârtos clădit –
De pare că şi-ar cere pe măsură
Un trup şi-un mijlocel mai împlinit
Decât acela care îl îndură.

Pe amândoi la fel ne chinuieşte:
Pe ea – silind-o pururea să stea;
Pe mine pentru că mă şi-ndârjeşte
De-ndată ce gândesc un pic la ea.

Trei lucruri nu îngăduie-n iubire
Să spună da oricui, dintr-o privire:
Spaima de neştiut; sila de ce-i
De mult stiut; şi frumuseţea ei!

O mie şi una de nopţi


marți, 2 august 2016

POIANA PRIMEI AMINTIRI


Revăd din nou poiana primei amintiri –
Copilul care-am fost eu spre mine vine,
Vorbeşte rar, muşcându-şi buzele subţiri ...
-         Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine...

Şi mă priveşte cu o candidă trufie,
În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,
Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie
-         Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?


Nicolae Labiş

marți, 26 iulie 2016

DE-AI FI PIERDUT


Vai de cel cărui Soartă-i dă o soaţă!
Pe veci pierdut e, chiar de şi-ar clădi
Cetate, să se apere, măreaţă,
Legată-n fier, cu munţii temelii.
Ca trestia-i oricare fortăreaţă
Naintea muieriştii viclenii.

Ah, vai de el! Vicleana îl supune
Cu ochii-i alungiţi de negrul kohl,
Cu pletele-mpletite, o minune
De coade lungi, pe lângă gâtul gol,
Şi-i dă să bea potop de-amar vâscos
Până ce-i face viaţa de prisos.

Mă întrebaţi de aceste făpturi
Pe care le numiţi femei! Mă ştiţi,
Vai, printre cei grozavi de iscusiţi
La dragoste şi la viclenii nuri!

Ce să vă spun, o dragi flăcăi? Fugiţi
De jindul lor! Că iată-mi părul sur –
Au nu pricepeţi fără de-nconjur
Ce câştiguri la iubire dobândiţi?

Sub a nopţii neagră haină
Crezi că e a ta pe veci,
Pentru că-ţi şopteşte-n taină
Lucruri ce mai nu-nţelegi.

Amăgire-i! Mâine altul
Se va bucura la fel,
Ca şi tine-acum, de caldul
Trup şi tot ce-ascunde el.

Ea-i, prieten drag, un rateş
Larg deschis la orice ceas,
Găzduind pe-oricine-abate-şi
Pasul, la un scurt popas.

Intră-n el, de vrei. Dar pleacă
De cu zori, a doua zi!
Nici nu te gândi să-ţi placă,
Nici în urmă-ţi nu privi!

Fă loc altora, cuminte,
Care vor pleca şi ei,
Dacă au un pic de minte
Şi sunt volnici la femei.


DE-AI FI PIERDUT ÎN FEMEI

Să nu te-ncrezi în femei – iată-o vorbă cu temei.
Vai de-un tânăr ce se-ngână să le de-a frâul pe mână;

Ele n-au să-i dea răgaz să se-nalţe nici cu-n pas,
De-ar trudi el mii de ani spre-al ştiinţelor liman.

E lungă noaptea mea şi neagră, iar bârfitării-au atipit.
Mi-e sufletu-necat de spaime, acuma când ne-am despărţit.

Şi noaptea-i încă şi mai lungă de-atâtea griji ce-mi sparg pereţii –
Oare ai să mai vii vreodată, lumină scumpă-a dimineţii?

Când am văzut mijindu-şi ochii Pleiadele a somn, şi când
Luceafărul părea s-adoarmă şi el, din pleoape tremurând,

Iar Ursa-şi trase vălul negru de pe obrazul ars de vânt
Am priceput că zorii zilei se vor ivi curând, curând.


O mie si una de nopti


vineri, 8 iulie 2016

O STEA, PRIN NOPŢILE ALBASTRE


Coboară încet, Stea din Stele,
Precum un fulg, în visele mele,
Noaptea Albastră, să n-o alungi,
C-o linişte fugară, să mă atingi.

Prin Nopţile Albastre şi fără de somn,
O Stea din cer, zâmbeşte, unui somon,
Prin apa dulce, somnul să-l alunge,
Luna lin coboară, pe val, îl atinge.

Frumoasă Stea, aripi fluturând în vânt,
Eşti de-o viaţă călătoare, pe acest pământ,
Venit-ai fost, pe aici, c-un dor, şi-un rost,
Stea din Stele! Ce luminată-ai fost ?

Coboară-n noapte, pe faţa mea,
Din viaţă, alungă-mi, tristeţea,
Mă uit la tine, nu spun, niciun cuvânt,
M-ai trimis ca sol, pe acest pământ!

O Stea călătoare, Prin Nopţile Albastre,
În amurg de vară, prin vieţile noastre,
O floare trimisă, nici ziua, nu-i stinsă,
Şi-n noapte veghează, pe cer îi aprinsă!

Stea din Stele, vis de măgurele,
M-ai aprins să fiu, Una din ele,
Steaua Stelelor, mă onorează,
Cu prezenţa ei, fiinţa-mi luminează!


Autor Suzi Mirea


sâmbătă, 2 iulie 2016

O INIMĂ, DE-AȘ PLÂNGE PENTRU TINE


Nu te mai iau în seamă, inima mea, o, nu!
Poți să bați mai departe sau să te rupi în piept –
În ochii mei mâhnirea n-am s-o mai chem de-acu,
Și-n sufletul meu milă și dor nu mai aștept.

De-aș plânge pentru tine, o, inimă copilă,
Ce s-ar alege oare de tinerețea mea?
Cel ce privește-n ochii gazelelor cu milă
Să nu se plângă dacă, rănit, va-ngenunchea,
Voi colinda pământul și pulberea străină,

Pământul fără margini celui plecat pribeag –
Să-mi mântui tot ce-mi arde în suflet și suspină,
Tot ceea ce pe lume mi-a fost vreodată drag.

Voi înfrunta vitejii și triburile toate,
Voi strânge prăzi bogate de la învinșii mei,
Și plin de faimă iarăși mă voi întoarce, poate,
Să-ngenunchez dușmanii, să-nalț un nou temei.

O, inimă copilă, învață legea mare:
Că niciodată fiara nu-și dăruie oricui
Bogatele ei coarne, decât când ești în stare
Or s-o-ngenunchi, ori s-o răpui!

O mie şi una de nopţi

vineri, 1 iulie 2016

POŢI, INIMĂ, SĂ SPUI


Doar ce l-am sărutat cu jind,
Şi-am şi văzut înmugurind
Frumoşii-i ochi: beţia-mi grea,
Şi-obrajii-i – care-s viaţa mea.

Şi-am zis: “Poţi, inimă, să spui
Celor care te râd, oricui:
Hai, cârtitori, grăiţi anume
De-i ceva mai frumos pe lume,
De-i alt flăcău asemenea
Cu cel care e viaţa mea!

O mie si una de nopti

joi, 30 iunie 2016

AM IUBIT …


Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,

Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei ...

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie ...

Nicolae Labiş