PORUMBEL DE CODRU

Porumbel de codru,

Frate cu cei care

Se iubesc – primeşte

Trista mea-nchinare!

O gazelă blândă

Mi-e şi mie dragă,

Care cu-o privire

Dulce ca-ntr-o şagă,

Inima-mi străpunse,

Ca un junghi de fier,

De-am rămas să sânger

Pe pământ, stingher.

Dragostea îmi arde

Inimă şi gând;

Trupu-mi ca de boală

Zace suspinând.

Şi de-amar de vreme,

De când plâng pustiu,

Nu mai ştiu ce-i somnul,

Masa n-o mai ştiu.

Liniştea din suflet

Mi-a fugit departe

Numai de durere

Am pe lume parte.

Cum putea-voi, oare,

Fără ea, de-acum,

Bucuria vieţii

S-o mai aflu, cum?

Numai ea-i nădejdea

Sufletului meu,

Inima mea, dorul,

Visele-mi mereu!

O mie si una de nopti