CERCUL

Totu-i moale ca de gumă –

Pasul ierburilor înspumă

Şi ştârneşte-arome grele

Încurcându-se-n inele

Largi, de iederi date-n floare

Ce se-ntind legănătoare.

Murmur ameţit de harpe.

Iată-o veselă femeie,

Joacă ochii verzi de şarpe,

Mişcă-n palme curcubeie,

Muşcă sânii în taftale

Şi-i răzbesc afară goi;

Pe genunchii amândoi

Saltă licăr de pocale.

Trupu-i unduie-n senin

Ca un abur bun de vin

Care-n dans porni să nască

O făptură muierească.

Glasu-i, gâlgâit suav

Şi nostalgic, des se rupe

Ca un plâns de vin bolnav

Răsucindu-se din cupe.

Îi tresaltă-n pana genei

Noaptea aţâţaţă-a lenei.

Nicolae Labiş

M-AM LOGODIT CU NESOMNIA

Nici somnul nu-l mai ştiu, de parcă m-am logodit cu nesomnia,

Şi zac de parcă boala toată asupra-mi şi-a trimis mânia.

O, dacă-aş fi ştiut, iubite, că am să te mai văd cândva,

Aş fi murit de fericire şi-aş fi-nviat sub gura ta!

(o mie si una de nopti)

CHIPUL DIN LUNĂ

Când păru-n noapte şi-l desface-n trei,

Pare că patru nopţi îşi dau temei;

Iar chipu-i chiar sub lună se arată,

Pare că două luni lucesc deodată.

Iar mâinile de n-ar avea brăţări,

Din mânecă ar curge ca un izvor spre mări!

Măreţ i-i spatele , vârtos clădit –

De pare că şi-ar cere pe măsură

Un trup şi-un mijlocel mai împlinit

Decât acela care îl îndură.

Pe amândoi la fel ne chinuieşte:

Pe ea – silind-o pururea să stea;

Pe mine pentru că mă şi-ndârjeşte

De-ndată ce gândesc un pic la ea.

Trei lucruri nu îngăduie-n iubire

Să spună da oricui, dintr-o privire:

Spaima de neştiut; sila de ce-i

De mult stiut; şi frumuseţea ei!

O mie şi una de nopţi

POIANA PRIMEI AMINTIRI

Revăd din nou poiana primei amintiri –

Copilul care-am fost eu spre mine vine,

Vorbeşte rar, muşcându-şi buzele subţiri ...

-         Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine...

Şi mă priveşte cu o candidă trufie,

În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,

Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie

-         Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?

Nicolae Labiş