MĂRIRE CELUI DREPT – CEL PREAÎNALT

Mărire Celui Drept-răsplătitor,

Domnul puterii și stăpânul firii,

Cel preaînalt și-atoateștiutor,

Cel care-n taină sfântă-a zămislirii

Ne-a dăruit suflare tuturor!

Marire lui, că stă și-i priveghează

Pe cei cărora le-a fost dat ființă,

Ocrotitor precum un turn de pază,

Și, răsplătind virtute și credință,

Alungă în pustiuri neagra piază!

În veci de veci să fie lăudat

Că a-ntocmit și slăvile mărețe,

Le-a rotunjit și-apoi le-a luminat!

Mărire lui, că-a-ntins în lung și-n lat

Pământul plin de rod ca la ospețe,

Și-n tărmi de mări albastre l-a scăldat

Și l-a împodobit cu frumusețe!

fragment - O mie si una de nopti

AŞTEPT ŞI IAR AŞTEPT

CONSACRARE

Celui care poate fi numit Dumnezeu, Iubire sau Adevar, Pace sau Fericire, Tata sau Creator si care totusi, nu poate fi numit in vreun fel, cu adevarat. Celui care nu poate fi descris. Celui care face ca totul sa fie posibil si care face ca totul sa fie iluzie, pentru ca El singur exista. Celui care ESTE.

Viata Impersonala - o Carte Minunata Dedicata Creatorului Suprem!

CU INIMA SLOBODĂ

N-am avere pe pământ,

Și nu cumpăr, nici nu vând!

N-am nici casă,

N-am nici masă,

Nici soție n-am, tâfnoasă,

Ca să-mi țipe-n hohote! –

Zările mi-s slobode!

Un coltuc de pită sură,

Sfânta apă băutură,

Un zgrăbunț de sare mic –

Și nu mai râvnesc nimic!

Mi-e destul și prea destul,

Îmi ajunge și-s sătul!

Jarchila cu părul ros

Mă-nvălește din prisos.

Cum i-i placul, maica soartă

Grija jilelor mi-o poartă.

Nimeni nu are ce-mi lua!

Pe la masa altora

Din belșugul milelor

Capăt hrană zilelor

Fără hai și bobotă,

Cu inima slobodă!

fragment - O mie și una de nopți

CURGE O LACRIMĂ DE VREI

ZĂPADA PIELII TALE

Zăpada pielii tale, ah, fecioară,

Sub haina-ntunecată strălucind,

Și degetele tale mă-nfioară,

Și palmele-ți ce-n gândul meu le prind.

Și-mi pare că uimiții-mi ochi, deodată,

Văd mâna-ți albă cum, ca-ntr-o minune,

Închipuie prin aer, legănată,

O pasăre cu pene de cărbune.

fragment - O mie și una de nopți

STELE MII în STELE VII

MĂREȚUL SOARE

O, tu cel ce privești mărețul soare,

Nu-l vezi cum arde-n slava-i strălucitoare

Pe care ochi de om nu-i s-o măsoare?

Crezi tu că fără aripi ai fi-n stare

S-ajungi la el în ceruri? Sau crezi oare

Că el până la tine-o să coboare?

fragment - O mie și una de nopți

MĂREŢIA ESTE-N SOARE

LACRIMI

Dacă lacrimi grele

Scaldă ochii mei întruna,

Dacă-n fundul cupei mele

Dau de lacrimi totdeauna,

Dacă pururi pentru mine

E izvorul lor mai darnic

Decât olurile pline

Dintr-o mână de paharnic, - 

Inimă, pe Allah! Ia, soarbe

Băutura mult amară:

E-un prisos de doruri oarbe

Ce din ochii-mi arși coboară!

fragment - O mie și una de nopți

IUBIRE TRISTĂ

MĂ SCUFUND ÎN ABIS

Doamne, pe cei cinci drepți! Dă-mi ajutor!

Un chin mă seacă, zac topit de vlagă.

Ah, izbăvește-mi inima de dor,

Din pulberea mâhnirii mă dezleagă.

Tu taina mi-o cunoști, al cărei foc

Lăuntrurile-mi arde. Știi prea bine

Cruzimea celei ce, oricât mă rog,

Oricât o chem, m-alungă de la sine.

Vreau fruntea să-mi ridic, țin ochiu-nchis,

Dar nu mai scap din valul ce mă soarbe,

În care mă scufund ca-ntr-un abis

În sânul deznădejdii mele oarbe.

Curajul meu, Părinte, s-a sfârșit.

Râvnesc mereu iubirea ei zadarnic.

O, nemiloaso, tu, cu păr cernit,

Crezi tu că ți-este ceru-atât de darnic,

Într-al Ursitei oamenilor crug,

Și-ntru-nfruntarea crâncenei Năpaste,

De-ți place să-l tot chinui ca pe rug

Pe cel ce pururi va să te adaste?

Pricepe, dar: e-un suflet neînfânt,

Ce numai pentru tine-ntâia oară

A părăsit și tată, și pământ

Și casă, și prieteni dragi, și țară!

fragment - O mie și una de nopți

ÎN ABIS TOTU-I VIS

DULCI LIMPEZIMI DE APE CU AUR DE LUMINĂ

Când doar de-i ating mâna în treacăt, câteodată,

Făptura mea întreagă tresare-nfiorată,

Iar simțurile-mi toate își pierd senina pace

Doar la această scurtă atingere – ce-aș face

De i-aș vedea-ntreg trupul, în care se îmbină

Dulci limpezimi de ape cu aur de lumină?

Nicio mirare nu-i că, dintre forme,

Cele ce mă vrăjesc ca un descânt

(Oricât de grele-ar fi, de-ar fi enorme),

Cele rotunde sunt în primul rând.

Căci de privești, sus, veșnicele sfere

Ce se-nvârtesc în slăvi, strălucitoare,

Și tot ce e rotund; numai mistere

Și freamăt sunt, și vrajă, și mișcare...

fragment - O mie și una de nopți

TU SĂRUTĂ INFINITUL

AM JURAT

Am jurat ca pe vecie

Nesmintit să ne iubim.

Și-am lăsat-o în pustie,

Cu-ntreg tribul Taim.

Fete cu ochi negri, chipuri

Mai frumoase ca la noi,

N-ai să afli-n alte triburi,

Nici cai sprinteni mai de soi.

Îmi aduce-n suflet vântul,

Peste-al zărilor chilim,

Fumul, boarea, dorul, cântul

Tribului Bani-Taim.

Roabă Saad, hai și-mi spune:

Cea cu gingași clopoței

La picior, cu ochi-cărbune.

N-ai uitat de ochii mei?

Oare iși mai amintește

Legământul nostru sfânt?

Oare mă mai pomenește

Cât de cât din când în când?

Ah, o scorpie-otrăvită

Mi-a mușcat rău inima.

Numai tu, pe veci iubită,

Să mă vindeci ai putea!

Leac mi-e jarul buzei tale,

Gura ta ca un izvor –

Ele doar, de neagra jale,

Vindeca-m-ar, și de dor!

fragment - O mie și una de nopți

O PRIMĂVARĂ, ÎN PLETELE IUBITEI MELE

Viață de om, la ce ești bună

Fără lumina celei dragi

Și fără de surâsul ei?

O, moarte, ia-mă tu, de vrei,

Să scap de-al chinului haraci

Și de osânda mea nebună!

             Iubiți ciraci,

             Când voia-bună

La umbra unui crâmg v-adună

Și dorul scapără scântei –

             Goliți pahar după pahar,

             Și umpleți-le iar!

O, primăvară, pune flori

În pletele iubitei mele

Și-nconjur-o ca alte ori

Cu volburi și cununi de stele!

Ah, primăvară, pune iar

              În sufletul ei jar!

Prietene, când sorbi licoare

Amară-nmiresmată, când

Privești vrăjit în depărtare

             Un sfânt pământ

             Și-l vezi în floare,

Numai livezi, numai izvoare,

Senin din zare până-n zare,

             Fii fericit de-al vieții har:

             Nu-i totul în zadar!

fragment - O mie și una de nopți

ZÂMBET DE MĂRGĂRITARE

O, zâmbet de mărgăritare,

Pe buzele iubitei mele,

Sorbit cu vraja ei deodată

Ce se revarsă printre ele!

Obraji de-ndrăgostiți! Ah, câte

Săruturi nu cunoașteți voi,

Și ce potoape de alinturi

În foșnet de mătăsuri moi!

Alintul pletelor desprinse

Spre zori în valuri rătăcite,

Alintul degetelor arse

De jarul dragostei vrăjite!

Și tu, o, paloș tras din teacă,

Oțel slăvit, strălucitor,

Tu, paloș fără de odihnă,

Ah, tu, al nopții luptător!...

fragment - O mie și una de nopți

SĂ TE-ÎNALȚI PÂNĂ LA STELE

Smintitule, au tu nu știi

Că-n aburul din juru-ți joacă

Primejdia de-a nu mai fi?

Nu știi că-s ape care-neacă,

De-ncerci să intri-n vadul lor?

Și sunt unghere-n care, dacă

Ar vrea să calce-un muritor,

Tu cugeți să te-înalți, în zbor,

La stele-n cer, când lumea toată,

De-ar pune mână lângă mână,

Tot n-ar răzbate-n slăvi vreodată?

Cutezi, cu inima-ți păgână,

Să-mbrățișezi, fie și-un vis,

Vreo hurie – să-ți faci cadână?

Ia bine-aminte ce ți-am zis!

Altminteri, crocănind a moarte,

Asupra-ți, ca dintr-un abis,

Cu negre aripi, de departe

Veni-vor corbu-n stol, mereu,

Peste mormântul tău să poarte

Al spamei duh, rotind din greu! 

fragment - O mie și una de nopți

PRIVESC LA CER… CĂUTÂND O STEA

NUMAI PIEIREA TA MĂ ARDE

Cu-adevărat, nu mă răpuse potopul negru de năpaste;

Numai pieirea ta mă arde, ca un jungher înfipt în coaste.

Au cine ar putea să-ndure pieirea celui ce-i fu drag

Și cine-ar sta să nu se ducă pe drumul lumilor pribeag?

Când am trecut printre morminte și celui drag i-am dat binețe,

De ce n-a vrut din bunu-i suflet cu un răspuns să mă răsfețe?

Cum să-ți pot răspunde când vorba-mi nu se mai îngână,

Când stau zălog peste vecie sub piatra neagră în tărână?

Tărâna-mi soarbe frumusețea și v-am uitat răpit așa

De lângă neamurile mele și cei ce m-au iubit cândva?

fragment - O mie și una de nopți

SINGURĂ ÎN NOAPTE

DORUL DE-AL TĂU CHIP, SUAV

Treceai, iubito, -nconjurată

De toate slujnicele tale,

Scăldată-n multa-ți frumusețe,

Iar trandafirii dintr-odată,

Zărindu-te cum treci agale,

Pizmași, schimbară fețe-fețe.

Văzând aprinșii trandafiri

De pe obrajii tăi subțiri.

Iar crinii albi băteau din pleoape

Privindu-ți albul chip pe căi,

Și romanițele pe-aproape

Zâmbeau mereu, ca dinții tăi.

Ah, când voi mai vedea sfârșitul

Restriștii negre-n care zac,

Să-mi vindec chinul meu, cumplitul,

De lipsa ta fără de leac,

Și clipa de-a sorbi, vrăjit,

Pe buze-ți limpedea răcoare,

Să-mi mântui sufletu-n sfârșit?

Ah, când va fi să am norocul,

O noapte măcar, ca să știu

În focul tău de-mi stâmpăr focul

Care mă mistuie de viu?

Allah ajute-mi să-ndur chinul,

Ca fierul roșu un bolnav,

Să-mi vindec, de-aș putea, suspinul

Și dorul de-al tău chip, suav.

fragment - O mie și una de nopți

TRANDAFIR ALINTAT

INIMA ȘI OCHII MEI

Inimă, îmbată-te!

Ochi ai mei, de bucurie

Dănțuiți, că iacăt-o!

De icoana ei nurlie

Stă pierit, ca-n grea ispită,

Cel de care-i zămislită!

Pleoapele-i nu poate kohlul

Să le facă mai cărbune,

Iar privirea-i e pârjolul

Care sufletu-l răpune,

Ori un paloș de emir

Retezând ghiaurii-n șir!

Buzele-i, ah, sunt la gust,

Boabe moi de struguri, coapte!

Iar sărutul lor e must,

Ori desfăt muiat în lapte,

Ori sorbet de poame rare

Stors sub dulci mărgăritare!

Iată, falnici palmieri,

Frunzele când vi se-ndoaie

Fremătând în adieri

Strânse foaie lângă foaie,

Sunt ca părul ei bogat

Peste umeri revărsat!

fragment - O mie și una de nopți

INIMĂ TE-AI APRINS

MĂ DUCE DORUL

Iată, prieteni, pe ce căi nebune

Mă duce dorul, și cum mă supune,

Cum mintea toată mi-o copilărește

Și viața mi-o cuprinde ca-ntr-un clește!

Ah, tu, cea după care plâng – te-nvie

În sufletu-mi a nopții nesomnie,

În zorii zilei, când pe cer răsar,

Din dorul meu se-aprind și ard cu jar.

Ah, oare când, după atât alean,

Ajunge-voi la dulcele liman?

fragment - O mie și una de nopți

Bun-venit! Și bună pace! Și prietenie!

Colnicele, când i-au văzut venind,

Au înverzit. Iar veșteda câmpie

A tresărit și-a înflorit zâmbind.

Și oameni și pământ, cu bucurie,

Strigară-ntâmpinându-i: “Bun-venit!

Și bună pace! Și prietenie!”

fragment - O mie și una de nopți

FLĂCĂIAȘ CU-UN PUF SUBȚIRE

E- abia un flăcăiaș, cu-un puf subțire

Ca o mătase pe obraji și-n barbă,

Dar celor ce li-i dat cu o privire

Ca pe un vis al cerului să-l soarbă

Le pare-un sprinten pui de căprior

Zburdând voios în jurul mamei sale

Și sufletele par răpite-n zbor

Și parcă-s bete când le iese-n cale

Cu fragezii-i obraji ca doi bujori

În care-nflăcăratul sânge arde,

Cu buzele-i ca un tihnit izvor

De miere dulce și fără de moarte.

Pe mine, cel ce viața mi-am legat

De frumusețea lui care mă pierde,

Pe mine-n veci de veci m-au fermecat

Șalvarii-i de culoare neagră-verde!

fragment - O mie și una de nopți

DOI ÎNDRĂGOSTIȚI