CERULE, PRIVEȘTI ADESEORI

O, cerule, privești adeseori

Spre noi cu zâmbet cald de mulțumire;

O, lună, pune-ți hainele de nori

Și-nfășură-te-n vălul lor subțire;

Iar soare tu, atotbiruitor,

Te du și lasă noaptea să se-nșire!

…

Ochilor, iată, iată mândra lună!

Căci ne e oaspe mândrul, craiul soare,

Venit acum la noi să se supună

Către Șamsennahar cu închinare!

…

Ursită, tu! Când doi îndrăgostiți,

Bătuți de-același dor, stau și suspină,

Privindu-se-ndelung și ispitiți

De-mbrățisări – au nu tu ești de vină?

Iubita spune: “ Încă un sărut,

Iubitule, mai dă-mi, pe viața-mi toată!

Ți-l voi întoarce, dacă ți-a plăcut,

La fel de cald, o dată, și-ncă-o dată!”

…

Iubite, dulcea mea lumină

Pe floarea ochilor, pe gură!

O, trup prin care se strecoară

A buzelor mele băutură!

Iubitule, când te-am zărit

Intâia oară, ca-n povești,

Ah, frumusețea mi-a șoptit:

“Iacătă-l! mâini dumnezeiești

L-au izvodit! Și ca alintu-i,

Al unor hohote cerești –

Să-l cauți pururi și să-l jindui”

…

Clipele de fericire

Trec ca repezite ape.

Grabnic trista veștejire

Peste noi așterne pleoape.

Nu mai sta în sovăire

Când iubirea e aproape.

Soarbe bucuria-ntreagă,

Căci nădejdea-n ea-i deșartă:

Anii tineri iute pleacă.

Frumusețea se deșartă.

Clipa care-acum te leagă

N-o lăsa în van să ardă!

P.S. – Atunci o mână împinse perdelele la o parte, și niște ochi străluciră pe un chip de lună: era Șamsennahar.

Fragment – O mie și una de nopți