Şi alţii-au ars în flacăra iubirii
Şi-n chinul ca de moarte-al despărţirii,
Dar ce simt eu, în inima-mi arzând,
N-am mai văzut, nici auzit, nicicând.
Mă-ncerc să stau neabătută la câte inima-mi îndură,
Ci tare greu se prăvăleşte cumplita soartei lovitură,
Fii fericit! şi niciodată să nu mă dai uitării grele!
O, de-ar fi scris ca nu de-a pururi să te ascunzi
privirii mele!
Vai, ce bolnav şi slab eşti, uite! De mine, dacă vrei a
şti
Cum sunt, priveşte-aceste lacrimi pe care le presar aci!
Inima mi se-nchide, iar gându-mi se deschide;
Privirea-mi
rătăceşte, dar trupu-i ostenit;
Puterile mă lasă, aleanul mă ucide;
Mi-e mintea tulburată, iar sufletu-a-mpietrit!
Când nu-i găseşti iubirii alean la niciun dor,
Zadarnic îl mai cauţi prin soli şi prin scrisori!
- O mie şi una de nopţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu