Doamne, pe cei cinci drepți! Dă-mi ajutor!
Un chin mă seacă, zac topit de vlagă.
Ah, izbăvește-mi inima de dor,
Din pulberea mâhnirii mă dezleagă.
Tu taina mi-o cunoști, al cărei foc
Lăuntrurile-mi arde. Știi prea bine
Cruzimea celei ce, oricât mă rog,
Oricât o chem, m-alungă de la sine.
Vreau fruntea să-mi ridic, țin ochiu-nchis,
Dar nu mai scap din valul ce mă soarbe,
În care mă scufund ca-ntr-un abis
În sânul deznădejdii mele oarbe.
Curajul meu, Părinte, s-a sfârșit.
Râvnesc mereu iubirea ei zadarnic.
O, nemiloaso, tu, cu păr cernit,
Crezi tu că ți-este ceru-atât de darnic,
Într-al Ursitei oamenilor crug,
Și-ntru-nfruntarea crâncenei Năpaste,
De-ți place să-l tot chinui ca pe rug
Pe cel ce pururi va să te adaste?
Pricepe, dar: e-un suflet neînfânt,
Ce numai pentru tine-ntâia oară
A părăsit și tată, și pământ
Și casă, și prieteni dragi, și țară!
fragment - O mie și una de nopți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu