Iată, prieteni, pe ce căi nebune
Mă duce dorul, și cum mă supune,
Cum mintea toată mi-o copilărește
Și viața mi-o cuprinde ca-ntr-un clește!
Ah, tu, cea după care plâng – te-nvie
În sufletu-mi a nopții nesomnie,
În zorii zilei, când pe cer răsar,
Din dorul meu se-aprind și ard cu jar.
Ah, oare când, după atât alean,
Ajunge-voi la dulcele liman?
fragment - O mie și una de nopți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu