Treceai, iubito, -nconjurată
De toate slujnicele tale,
Scăldată-n multa-ți frumusețe,
Iar trandafirii dintr-odată,
Zărindu-te cum treci agale,
Pizmași, schimbară fețe-fețe.
Văzând aprinșii trandafiri
De pe obrajii tăi subțiri.
Iar crinii albi băteau din pleoape
Privindu-ți albul chip pe căi,
Și romanițele pe-aproape
Zâmbeau mereu, ca dinții tăi.
Ah, când voi mai vedea sfârșitul
Restriștii negre-n care zac,
Să-mi vindec chinul meu, cumplitul,
De lipsa ta fără de leac,
Și clipa de-a sorbi, vrăjit,
Pe buze-ți limpedea răcoare,
Să-mi mântui sufletu-n sfârșit?
Ah, când va fi să am norocul,
O noapte măcar, ca să știu
În focul tău de-mi stâmpăr focul
Care mă mistuie de viu?
Allah ajute-mi să-ndur chinul,
Ca fierul roșu un bolnav,
Să-mi vindec, de-aș putea, suspinul
Și dorul de-al tău chip, suav.
fragment - O mie și una de nopți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu